O fetiță de numai 11 ani a fost diagnosticată cu cancer în față terminală, dar ea a impresionat întreaga lume cu modul în care privea ea mortea. Povestea și cuvintele ei au fost făcute publice de către Rogerio Brandao, care lucra la acea vreme ca medic oncolog la Spitalul Oncologic din Pernambuco. El a povestit cum vedea copila această experiență, înainte să moară.
Iată cuvintele lui:
Fiind medic specialist în oncologie, cu 29 de ani experiență profesională, pot spune că am fost crescut și schimbat de dramele pacienților mei. Nu ne putem cunoaște dimensiunea reală până când, în mijlocul adversitățiilor, nu descoperim că suntem capabili să mergem mult mai departe.
Îmi amintesc cu emoție Spitalul Oncologic din Pernambuco, Brazilia, unde am făcut primii pași ca profesionist. Am asistat la drama pacienților mei, mici victime nevinovate afectate de cancer. Odată cu nașterea primului meu copil, am început să mă simt inconfortabil, văzând suferința celorlalți copii. Toate acestea, până în ziua în care un înger a venit lângă mine!
Am văzut acel înger în chipul unei fetițe de 11 ani, epuizată de diverse tratamente care au implicat programe chimice și radiații, timp de doi ani. Dar nu am văzut renunțare în acel mic înger. Am văzut-o plângând de multe ori, am văzut teamă în ochii ei, dar acest lucru este uman!
Într-o zi am ajuns mai devreme la spital și am găsit-o singură în cameră. Îngrijorat, am întrebat-o unde este mama ei, dar răspunsul fetiței m-a lăsat fără cuvinte.
─ Uneori, mama iese din cameră și plânge singură pe hol, ca să nu o văd eu. Atunci când voi muri, cred că mama mea va fi cuprinsă de nostalgie, dar nu îmi este frică de moarte. Nu m-am născut pentru această viață”, a răspuns fetița.
─ Ce reprezintă moartea pentru tine, copilă?, am întrebat-o.
─ De obicei, atunci când suntem mici, mergem la culcare în patul părinților noștri, iar a doua zi ne trezim în patul nostru, nu-i așa?, mi-a răspuns ea.
În acel moment, mi-am amintit de fiicele mele, care la acea vreme aveau șase și, respectiv, opt ani. Exact același lucru făceau și ele.
─ Așa este și moartea. Într-o zi voi dormi, iar Tatăl meu va veni să mă ia. Mă voi trezi în casa Sa, în adevărata mea viață!
Am rămas uimit de maturitatea cu care suferința a accelerat spiritualitatea acestui copil. Emoționat, stăpânindu-mi cu greu lacrimile, am întrebat-o:
─ Ce este nostalgia pentru tine?
─ Nostalgia este iubirea care rămâne, mi-a răspuns fetița.
Astăzi, la 53 de ani, îi provoc pe toți să dea o definiție mai bună a cuvântului „nostalgie”. Această fetiță a plecat dintre noi în urmă cu mulți ani, dar mi-a dat o adevărată lecție, care m-a ajutat să îmi îmbunătățesc viața, să fiu mai uman, mai afectuos cu pacienții mei și să îmi reconsider valorile.
DISTRIBUIȚI această poveste minunată, pot învăța și alții din ea!
Sursa: unica.ro
