Unele bunici fac prăjituri pentru nepoței, altele joacă cărți, sau povestesc întâmplări din tinerețe, dar altele, precum Mildred Thomas, acum în vârstă de 89 de ani, adoră să vorbească despre lucruri mai intime.
Ea povestește că atunci când ea mică visa să trăiască într-o mănăstire, să devină călugăriță. Se pare că ea și-a îndeplinit acel vis atunci când avea 18 ani, a trăit într-o mănăstire până la vârsta de 35 de ani. La vârsta de 36 de ani femeia a adoptat doi copii, dar a rămas nemăritată pentru tot restul vieții.
Mildred este mândră de multe lucruri pe care le-a realizat în viața ei, dar există unul în special de care este extrem de mândră: faptul că a rămas fecioară până la vârsta de 79 de ani. Iată ce povestește chiar ea: ,,Am avut, de-a lungul anilor, mai multe relații. De fapt, încă mă mai întâlnesc cu câțiva domni uneori, pentru a mă ține ocupată. Dar la un singur lucru nu am renunțat: la organul meu intim… Nup! Nu am renunțat la bobo (așa numește ea partea dorsală), dar mă mândresc cu virginitatea mea.”.
Mildred mai spune că nu are nicio problemă în a obține întâlniri, se pare că atunci când le spune prietenilor ei bărbați că este încă fecioară, ochii lor se luminează brusc: ,,Bobo îi face să se întoarcă mereu la mine”.
Pe mine știu că m-a lăsat fără cuvinte… Tu ai vrea o bunică atât de neconvențională?