Yesenia Sesmas, în vârstă de 34 de ani, a recunoscut că este vinovată de cele mai îngrozitoare lucruri de care se poate face vinovată o femeie care dorește să fie mamă.
Ea a mărturisit că și-a ucis prietena în vârstă de 27 de ani, Laura Abarca-Nogueda, înainte să-i fure acesteia copilul de numai 6 luni, pe micuța Sophia.
Laura a fost împușcată mortal în apartamentul ei din Wichita, în timp ce Sophia a fost dată dispărută. Poliția locală a stabilit că principala suspectă este Sesmas, care fugise cu nou-născutul în Dallas.
Conform criminalei, Laura și-ar fi dat acordul să-i cedeze ei copilul, dar s-a răzgândit în ultima clipă. Acest lucru ar fi enervat-o atât de tare pe femeie încât a împușcat-o, deși ea a declarat că nu a vrut să o omoare, precizând că dorea doar să o amenințe pentru a o convinge cu forța să îi dea ei copilul.
Detectivii cred că Sesmas și-a plănuit în mod elaborat crima: ea a mințit pe toți cunoscuții timp de 9 luni că este însărcinată, în ultima ei lună de sarcină prezentându-se în apartamentul Laurei pentru a-și lua copilul.
Reprezentanții autorităților au mers a casa femeii din Dallas, au arestat-o pe Sesmas și au găsit-o pe Sophia în siguranță, în casă.
După ce Sophia a fost reunită cu familia ei, unchiul ei a spus că familia este ușurată, dar încă o jelesc pe mama ei: ,,Laura era o mamă iubitoare, a fost o persoană uimitoare. Știu că a putut să fie mamă doar pentru 6 zile, dar sunt sigur că acestea au fost cele mai frumoase clipe din viața ei. Apreciem că vă rugați pentru sufletul ei.”.