Dacă ți-ai pierdut vreodată portofelul sau ți-a fost furat știi cum e să ai acel sentiment de neajutorare și frustrare care vine la pachet.
În 2009, când Connolly a văzut că avea geamul de la mașină lăsat în jos și mașina răscolită pe dinăuntru atunci și-a dat seama că ceva nu e în regulă. Atunci îi fusese furat portofelul cu tot cu banii pe care îi strânsese.
”Muncești atât de greu pentru puțini bani încât am fost extrem de furioasă. Ăia erau banii mei pentru mâncare și benzină pentru săptămâna aceea.”, spune Connolly.
Nu fusese făcută nicio sesizare de către poliție sau bancă cu privire la actele și cardurile din portofel.
Până într-o zi când cumnata ei o sună și îi spune că i-a fost găsit portofelul și predat la poliție. Confuză, Connolly a întrebat-o ce tot vorbește, ea are portofelul ei în mână, până și-a dat seama că aceasta vorbea de cel vechi, pierdut în urmă cu 8 ani.
Spre surprinderea ei, când a reintrat în posesia vechiului ei portofel, acesta era intact. Toate actele, cardurile, și banii ei erau acolo. Nu lipsea nimic. Avea aceaași sumă de bani ca în ziua în care îi fusese furat: 141 de dolari.
Atunci și-a zis că ea chiar avea nevoie de banii ăia în momentul de față și s-a bucurat enorm pentru că a avut norocul ăsta, chiar și cu 8 ani mai târziu.
Connolly vrea să-i transmită un mesaj celui sau celei care i-a dus portofelul la poliție: “Ai făcut ce trebuia. Ar fi fost atât de ușor pentru tine să spui că ai găsit un portofel gol. Chiar sunt și oameni buni în lume, nu-mi vine să cred.“