Govi Eastwood avea aproape 7 ani dar cântărea doar 9 kilograme atunci când poliția locală l-a salvat din podul mamei sale în august 2010. Conform raportului, acesta era complet acoperit de fecale și urină și părea că nu mai mâncase de zile întregi, iar oasele îi erau extrem de vizibile.
Polițiștii l-au descoperit pe cel mic atunci când au arestat-o pe mama lui, Rachel Perez, care a fost arestată pentru 8 ani pentru abuzul unui minor. Băiatul ei, împreună cu cele două surori ale sale, au fost adoptați de o familie care a văzut acest caz tragic la știri.
Dar ceva extraordinar s-a întâmplat sâmbăta aceasta: el s-a reîntâlnit cu cei care i-au salvat viața în urmă cu 6 ani. Salvatorii au fost uimiți de transformarea micuțului. Giovanni Eastwood are acum 13 ani și este de nerecunoscut: ,,Știți pozele cu copii din al Doilea Război Mondial? El arăta exact așa”, a spus unul dintre polițiști.
După ce a fost salvat, lui Govi i-a fost foarte greu să treacă peste traumele suferite. La familia adoptivă, de exemplu, prefera să doarmă pe podea decât în propriul pat, iar când cineva încerca să ,,bată palma” cu el, se ferea și începea să tremure de frică”.