O femeie a decis să facă o schimbare radicală la 150 de kilograme, uite cum a ajuns să arate acum.
McCabe și-a pierdut soțul din cauza depresiei, acesta s-a sinucis iar apoi ea s-a refugiat în mâncare. Deși era mama a doi copii, a ajuns cu timpul la 150 de kilograme. ,,Pot spune că ajunsesem să consum până la 5 000 chiar 10 000 de calorii pe zi“, declară ea, ba mai mult, spune că nici nu mai voia să trăiască.
Femeia, rămasă văduvă, ajunsese să mănânce la fiecare cină câte 5 felii de pizza și aripioare de pui. Totuși, schimbarea a venit pentru ea în momentul în care și-a făcut o poză și pur și simplu nu s-a mai recunoscut: ,,Nu m-am recunoscut. Eram pământie, grasă și fără vlagă. Așa că, începând din acea zi, am început să îmi fac câte un selfie în speranța că mă voi analiza mai bine și îmi va reveni bucuria de viață“.
Într-un an a dat jos mai mult de 60 de kilograme lucrând șase zile pe săptămână. Acum ea spune că și-a regăsit respectul și încrederea de sine.
Iată imagini dinainte și după marea schimbare: