Bilanţul în urma incendiului de la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş a ajuns la nouă victime.
Ministerul Sănătății a fost anunțat, în această dimineață, despre un deces în rândul pacienților care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București în timpul incendiului de vineri, 29 ianuarie a.c.
A murit încă o pacientă în vârstă de 70 de ani, transferată după incendiul de la Matei Balș la Spitalul de Urgență „prof. dr Dimitrie Gerota”.
Aceasta era internată în secția de Terapie Intensivă. Pacienta se afla în stare gravă, fiind intubată, prezenta comorbidități și era diagnosticată cu COVID-19.
În aceast caz, ancheta medico-legala va stabili cauzele decesului.
Surse din anchetă mai spun că, dintre victimele găsite carbonizate, una a fost găsită pe holul principal al pavilionului, una între paturi, una pe balcon şi o alta în grupul sanitar al salonului. Este vorba despre persoane care aveau în jur de 60 de ani.
Alți 48 de pacienți au fost transferați de la Institutul „Matei Balș” la alte spitale din Capitală, încă primesc îngrijiri medicale și sunt sub supraveghere. Dintre ei, 4 se luptă să supraviețuiască.