Cafenelele, restaurantele, sălile de teatru şi de cinematograf din Bucureşti se redeschid de luni la 30% din capacitate, conform deciziei luate săptămâna trecută de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, după ce rata de incidenţă cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile la nivelul Municipiului Bucureşti de 2,52/1.000 de locuitori a scăzut sub 3.
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât instituirea următoarele măsuri în domeniul HORECA, precum şi în domeniul cultural, divertisment şi recreativ începând cu data de 25.01.2021, ora 00.00, cu condiţia menţinerii ratei de incidenţă sub 3/1000 de locuitori:
– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00-21.00;
– activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00-23.00;
– prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară;
– organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în condiţiile stabilite prin Ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii nr. 3245/1805/2020;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00-21.00.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că situaţia în ceea ce priveşte criza sanitară generată de noul coronavirus este ”sub control”, însă acesta este ”fragil”. El a atras atenţia asupra faptului că se poate reveni oricând asupra măsurilor de relaxare şi de reluare a unor activităţi.”Noi am gestionat situaţia în ultimele luni pe baza incidenţelor, iar HG cu starea de alertă care include aceste incidenţe nu prea a dat foarte mult flexibilitate, încât după ce s-a trecut foarte mut de un prag să spui că nu respecţi Hotărârea de Guvern. (…) Clar, aici trebuia să se analizeze situaţia din Bucureşti, să se aştepte un pic – şi s-a aşteptat 48 de ore – şi avem trei zile cu descreştere în Bucureşti – şi s-a luat decizia, care este reversibilă”, a mai afirmat Arafat.