Somnul este o parte vitală a vieților noastre, un experiment șocant al rușilor a avut rezultate demne de un film de groază.
Oamenii de știință din Rusia au făcut un experiment pe cinci oameni, ei au încercat să nu permită somnul unui număr de cinci subiecți umani pentru 30 de zile. La sfârșitul anilor 1940 cinci oameni erau considerați dușmani ai statului de către guvernul rus și au fost aleși pentru a lua parte într-un experiment care implica deprivarea de somn. Scopul era folosirea unor doze mici de gaz experimental care ar fi trebuit să elimine nevoia de somn la oameni.
Cei cinci oameni au fost ținuți într-un mediu sigilat, așa încât cercetătorii să nu fie și ei expuși la acel gaz, prizonierii avea microfoane, acesta era singurul mod de comunicare. Li se asigurau cărți, o toaletă, apă curentă și suficientă mâncare pentru a le fi de ajuns timp de o lună, nu li s-au asigurat și paturi.
Pentru primele trei zile totul a mers conform așteptărilor, prizonierii au promis că vor coopera și vor încerca să nu doarmă în cele 30 de zile, li se promisese că dacă fac asta vor fi eliberați. Toate acțiunile și discuțiile lor erau monitorizate, cercetătorii au observat că prizonierii începeau să discute despre traumele lor din copilărie iar după patru zile conversațiile lor au devenit și mai întunecate.
În cea de-a cincea zi prizonierii au devenit paranoici și au început să se plângă de deciziile care i-au adus în acel loc și în loc să vorbească între ei au început să șoptească în microfoane. Credeau că pot să câștige încrederea celor din afară dacă își trădau colegii de celulă.
În a zecea zi au început urletele. Pentru patru ore un prizonier a alergat înainte și înapoi prin încăpere urlând foarte tare, după ce vocea i-a scăzut a început să chițăie, doctorii au presupus că acest fapt se datora ruperii corzilor lui vocale.
În curând experimentatorii s-au îngrijorat fiindcă nu mai auzeau nimic din camera prizonierilor. În ziua a 14-a ei au făcut ceva neplanificat: au folosit interfonul pentru a căpăta un răspuns de la prizonieri, le-au explicat că dacă nu vor coopera prizonierii nu vor mai fi eliberați. O voce calmă le-a răspuns ,,Nu mai vrem să fim eliberați”.
În cea de-a cinsprezecea zi cercetătorii au oprit gazul din cameră și l-au înlocuit cu aer curat. Atunci, prizonierii au început să implore să li se dea iar gaz. Au sosit soldații care au încercat să mute prizonierii dar au descoperit că numai patru dintre ei mai trăiau iar mâncarea nu mai fusese atinsă de cinci zile. Bucăți de carne lipseau din cadavrul colegului lor de celulă.
Chair și subiecților care încă trăiau le lipsea piele și carne, rănile păreau făcute de ei înșiși. Când au fost întrebați de ce s-au comportat în acest fel ei au răspuns cu o singură frază: ,,Trebuie să rămân treaz”.
În curând soldații și cercetătorii au început să tragă înspre prizonieri, doar unul dintre cei cinci au rămas în viață. Întrebat ce este el, a răspuns zâmbind: ,,Suntem tu”, cercetătorul l-a împușcat în inimă iar ultimele cuvinte ale prizonierului au fost ,,Atât…de…aproape…de…libertate“.
